Evisceraţia reprezintă operaţia de îndepărtare a conţinutului globului ocular, cu păstrarea peretelui scleral pe care se inseră muşchii ce realizează mişcările ochilor.

Enucleaţia reprezintă operaţia de îndepărtare a întregului glob ocular, cu păstrarea celorlalte structuri orbitare (grăsime, muşchi, vase şi nervi).

Indicaţiile acestui tip de chirurgie sunt: globi oculari atrofiei (mici), nefuncţionali, inestetici sau dureroşi ca stadiu final al diverselor afecţiuni oculare (traumatisme, glaucoame, infecţii severe, diverse operaţii intraoculare eşuate); tumori intraoculare maligne, fără şanse de vindecare prin tratament conservator şi care pun probleme de risc vital.

Cavitatea restantă va fi protezată ulterior, asigurînd pacientului un aspect facial estetic şi confortul psihic necesar. Raportaţi oftalmologului orice altă boală generală sau oculară de care suferiţi, inclusiv alergie. Dacă starea generală sau existenţa unor boli generale ridică riscuri operatorii se recomandă să consultaţi cu o săptămână înaintea operaţiei un medic specialist (diabetolog, internist) care să verifice starea sănătăţii dumneavoastră şi să vă ajusteze tratamentul. Nu întrerupeţi medicamentele pe care le luaţi pentru alte boli: diabet, hipertensiune arterială, boli pulmonare, cardiopatie ischemică etc.; excepţie face aspirina a cărei administrare va fi oprită cu 10 zile înainte de data operaţiei.

Pregătirea preoperatorie va avea loc în saloanele clinicii şi include mijloace de sedare. Anestezia este locală şi constă în 2 injecţii puţin dureroase cu xilină 2-4% în pleoapa inferioară, lângă globul ocular. În momentul anesteziei este esenţială cooperarea dumneavoastră. Operaţia este nedureroasă şi durează aproximativ 20 de minute.

În general durerea postoperatorie este absentă sau uşoară şi cedează la algocalmin. În primele zile postoperator se produce edemaţierea (umflarea) pleoapelor şi conjunctivei, ca urmare a sângerării şi inflamaţiei; pentru acest motiv se recomandă păstrarea pansamentului compresiv peste care se menţin câteva cuburi de gheaţă timp de câteva zile.

Există un număr extrem de redus de cazuri la care – în urma traumatismului la unul din ochi – după luni sau ani de zile se poate dezvolta o reacţie inflamatorie la cel de-al doilea ochi (oftalmie simpatică). Aşadar, adresaţi-vă oftalmologului dacă observaţi congestia (înroşirea), durerea sau scăderea vederii ochiului bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.