A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, cel care a inventat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru persoanele nevăzătoare. Povestea lui începe în anul 1809, în ianuarie. Într-o micuță localitate din Franța, Coupvray, se naște cel de-al patrulea urmaș al lui Simon René Braille, Louis. Tatăl se ocupa de realizarea harnașamentelor. Iar Louis, ca orice băiețel curios și dornic să petreacă timp cu tatăl său, într-una din zile, când era în atelierul de lucru, și-a băgat o unealtă ascuțită în ochi. Astfel, organul a fost afectat și nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. La scurt timp după acest incident, ochiul sănătos a fost și el afectat și la vârsta de trei ani Louis Braille era deja nevăzător. Acest caz de oftalmie simpatică a devenit, ulterior, destul de cunoscut.
În ciuda faptului că băiețelul era nevăzător, părinții nu l-au supra-protejat și au creat condiții favorabile pentru ca acesta să se dezvolte normal și să învețe cu ajutorul memoriei auditive. Pentru a-l ajuta să citească, tatăl Braille a găsit o metodă care va sta la baza conceperii alfabetului Braille. Acesta a bătut cuie de tapiserie într-o bucată de lemn, pentru ca Louis să învețe să citească folosind alfabetul normal.
Când a împlinit zece ani, Louis a fost trimis să învețe la Institutul pentru copii nevăzători, din Paris, unde tânărul s-a remarcat imediat datorită puternicei dorințe de cunoaștere și perseverenței de care dădea dovadă. Fondatorul acestui institut, Valentin Hauy, a fost printre primii oameni care au încercat să creeze un sistem de citire pentru nevăzători. Acesta a grofat niște litere mari pe hârtie groasă, sistem care lui Louis Braille i se părea destul de dificil.
La vârsta de 15 ani, Louis devine maistru în cadrul atelierelor din școală, iar apoi devine pedagog. În anul 1833, toți pedagogii au fost numiți profesori, iar Louis Braille a ajuns să predea istorie, gramatică, geografie, aritmetică, algebră, pian și violoncel. Într-una din zile, prin anul 1883, la Institut a fost invitat un fost căpitan de artilerie, numit Charles Barbier. În această împrejurare, invitatul a prezentat elevilor și profesorilor de la Institut un sistem de comunicare pentru nevăzători, sub numele de „scriere nocturnă”. Acest mijloc de comunicare a fost considerat de către soldați greu de folosit și el s-a gândit că ar putea fi folosit de persoanele nevăzătoare. Însă, fără succes. Louis a fost fascinat de acest sistem și s-a dedicat lui pentru a-l simplifica și pentru a-i aduce îmbunătățiri. Tânărul a făcut din această dorință a lui un scop, și anume ca acel sistem să devină unul oficial de scriere pentru nevăzători.
În 1834, la Paris, în cadrul unei expoziții de invenții, Louis Braille și-a prezentat munca la care a lucrat îndelung. După această experiență, starea lui de sănătate s-a înrăutățit, dar asta nu a reprezentat un obstacol în procesul lui de îmbunătățire a alfabetului Braille.
Povestea lui Braille se încheie în anul 1852, după ce a lucrat îndelung la alfabetul pentru nevăzători. După 26 de ani de la moartea lui, sistemul Braille de scriere și de citire pentru nevăzători a devenit unul oficial. Casa lui din micuța localitate Coupvray a devenit muzeu și așteaptă vizitele curioșilor care doresc să afle povestea stăpânului ei.
Cu siguranță, povestea lui Braille este una menită să inspire și să ne ajute să „vedem” lucrurile care contează cu adevărat în viață. Și, mai ales, care ne ajută să găsim soluții la toate problemele care apar în viață.
