Ochelarii de soare nu au fost niciodată în istorie un simplu accesoriu de fashion. Momentul clar al apariției lor este destul de incert și de discutat, însă, oricând ar fi, cu siguranță motivul folosirii lor era tot protecția față de soarele puternic.
În perioada preistorică, inuiții purtau un soi de ochelari aplatizați, fabricați din fildeș de morsă, cu deschizături foarte înguste, care aveau rolul de a bloca razele puternice ale soarelui și zăpada extrem de albă.
Împăratul roman Nero urmărea luptele gladiatorilor prin niște smaralde lustruite.
În secolul al Xll-lea, în China, se foloseau geamuri plate din cuarț fumuriu, cu scopul de a proteja ochii de soare și de a preveni orbirea. Tot în China, astfel de cristale erau folosite la ochi de către judecători, pentru a-și ascunde expresia feței atunci când chestionau martorii.
În 1352, pictorul italian Tommaso da Modena a pictat o serie de portrete ale unor savanți, papi, cardinali și filosofi, care purtau ochelari de soare.
Pe la 1752, James Ayscough a început să efectueze o serie de experimente cu lentile colorate în albastru sau verde, însă nu pentru a proteja ochii de soare, ci pentru a corecta vederea.
În secolele al XlX-lea și al XX-lea, medicii prescriau purtarea de ochelari cu lentile galben-portocalii bolnavilor de sifilis, argumentând că unul dintre simptomele bolii era sensibilitatea la lumină.
Ochelarii de soare așa cum îi știm în ziua de astăzi au început să aibă succes la începutul anilor 1900, când ei erau purtați cu precădere de starurile de cinema, fie ca să le ascundă ochii roșii, fie ca să le ascundă identitatea. De multe ori, ochelarii de soare erau asociați cu ideea de mister, de aventură și de independență.
În 1929, Sam Foster dă lovitura cu gama de ochelari de soare Foster Grant, pe care o vinde cu un succes grandios pe plajele din Atlantic City și New Jersey.
În anii 1930, armata americană avea nevoie de ochelari de soare cu lentile verzi, care să îi protejeze pe piloți de soarele de la altitudinile foarte înalte.
În 1936, Edwin H. Land introduce pe piață ochelarii de soare polarizați, prin intermediul filtrului său brevetat, Polaroid, model în stil aviator, foarte popular la acea vreme, cu un design Ray Ban.
În anii 1960, intră pe piață un nou model de ochelari de soare, numiți teashades, cu scopul de a marca diferențele culturale. Mult mai viu colorați și cu forme dintre cele mai neobișnuite, acești ochelari mai purtau și numele de Ochelarii Bunicii sau Ochelarii lui John Lennon. Desigur, erau purtați de marile vedete nu doar pentru a-și proteja ochii de soare, ci, mai ales, din rațiuni estetice ale trendului de atunci.
La începutul anilor 2000 se impun pe piață ochelarii Thump, produși de Oakley, prevăzuți cu un sistem digital audio încorporat în rama ochelarilor.
Un moment controversat în istoria ochelarilor de soare are loc tot la începutul anilor 2000, când Roni di Lullo a inițiat o serie de experimente pentru a pune în implementare ochelari de soare pentru câinele ei, Midknight. Așa au apărut ochelarii Doggles, care se vând într-o proporție uriașă în toată lumea, de la simpli iubitori de modele canine, până la guvernul american, care asigură astfel de ochelari câinilor din zonele de luptă din Iraq și Afghanistan.
Foto: Pinterest