Avem o meserie foarte frumoasă: redăm oamenilor puterea de a vedea. De ani de zile ne pășesc pragul oameni din toate categoriile sociale, de toate vârstele, din toate mediile și tuturor le oferim acest dar de preț. Iar fiecare ”Mulțumesc” pe care îl primim ne motivează și ne încurajează să facem mai mult, mai bine, mai frumos.
Am auzit și am văzut în toți acești ani o sumedenie de povești, care de care mai frumoase, mai dramatice și mai emoționante. Și ne-am bucurat de fiecare dată când am putut contribui la fericirea unei familii: bunici care și-au putut vedea pentru prima dată nepoții, oameni care și-au privit după multă vreme jumătatea în ochi, copii care și-au văzut părinții pentru prima dată, pacienți care credeau că nu mai au nicio șansă de recuperare și cărora le-am redat puterea de a privi cerul, de a se bucura de toate lucrurile care îi înconjoară și, mai ales, de căldura familiei.
Mulți oameni nu conștientizează importanța vederii până când o pierd, parțial sau de tot. Și atunci ar vrea să dea timpul înapoi și să fi mers la un control oftalmologic, să fi rezolvat toate acele probleme medicale din timp, să nu fi ajuns la boli atât de grave. De fiecare dată am găsit soluții personalizate și am oferit tot suportul nostru, însă trebuie să știți că prevenția vă poate salva de multe eforturi inutile, dacă veniți la control din timp.
Vedem mame înlăcrimate și speriate, cărora alți medici le-au spus că vederea copilului lor nu poate fi salvată. Și totuși, noi o salvăm și reușim să oferim acelei mame speranța și puterea de care are nevoie, pentru a crește un copil sănătos. Să îți privești în ochi copilul, să îl vezi crescând sănătos și armonios, să poți vedea fericirea de pe chipul familiei tale atunci când sunteți împreună… ce dar mai de preț poate exista pe această lume?