Cum se schimbă viața unei familii când copilul scapă de ochelari

Astăzi vă facem cunoștință cu familia Dumitrescu, mai exact cu Alex și Laura Dumitrescu. Alex are 12 ani și este pacientul doamnei doctor Alina Cantemir. El a reușit să scape de ochelari și să poată practica sportul dorit în urma tratamentului de ortokeratologie (purtarea lentilelor speciale de noapte care elimină miopia). Care au fost rezultatele și cum s-a schimbat viața familiei Dumitrescu după această experiență vă spun chiar ei, atât din perspectiva lui Alex, cât și din cea a mamei lui, Laura Dumitrescu:

Alex Dumitrescu, pacient

Mă numesc Alex, am 12 ani, sunt în clasa a VII-a la un liceu bun din Iași. Ca și părinții mei, de la vârsta de 7 ani am început să nu mai văd din cauza miopiei. La început nu era grav, vedeam bine și fără ochelari, dar după ce am împlinit 8 ani, a trebuit să îmi pun ochelari , deoarece ajunsesem la -0.5 și nu mai vedeam la tablă. După un timp, m-am obișnuit cu ochelarii, nu mai reprezentau o problemă. Când am împlinit 10 ani, miopia a început să crească brusc și continuu. În urma creșterii miopiei a trebuit să îmi schimb ochelarii din ce în ce mai des, dar marea problemă era faptul că fără ei nu vedeam. La 11 ani ajunsesem la -2.0 la amândoi ochii și, dacă miopia își continua creșterea, ar fi fost rău.

Am schimbat mulți doctori, dar în final doamna doctor Alina Cantemir a propus lentilele de noapte care pot opri miopia. Eu am spus că vreau lentile de acelea, părinții mei au mai șovăit, dar până la urmă a rămas că încercăm. Doamna doctor mi-a făcut un test să vadă dacă ochii mei sunt compatibili. După acel test, pe care l-am trecut, am comandat lentilele. În prima zi, am făcut un mini instructaj la cabinet și apoi le-am luat acasă. În acea seară am avut cea mai urâtă experiență cu lentilele, deoarece nu le puteam pune pe ochi din cauza reflexului. Începând de a doua zi, am renunțat complet la ochelari. Eram bucuros, scăpasem de o grijă. Am mai făcut câteva controale periodice, iar lentilele deveniseră o parte din rutina zilnică: dimineața – scos, seara – pus. M-au ajutat foarte mult, deoarece eu sunt sportiv de performanță și nu pot purta ochelari la antrenamente și concursuri. Dar dintre toate, cel mai bine a fost anul acesta, acum o săptămână, când am făcut controlul anual. Spre marea mea fericire, am descoperit că miopia nu îmi crescuse deloc!

Mă bucur foarte mult că sunt purtător de lentile. M-au ajutat foarte mult și cu lipsa ochelarilor, dar mai ales cu oprirea miopiei. Cine știe ce dioptrie aș fi avut acum, câți ochelari ar fi trebuit să schimb, sau dacă aș fi fost forțat să renunț la sport.

 

Laura Dumitrescu, mama lui Alex

A trecut un an de când viața fiului meu, și implicit a familiei noastre, s-a schimbat ca urmare a întâlnirii unui om și profesionist deosebit, dr. Alina Cantemir.
Sunt mioapă și port ochelari din timpul gimnaziului. Sursă a ironiilor colegilor și a suferinței adolescentine, în timp s-au integrat perfect în personalitatea mea. Însă de când am devenit părinte, am mers periodic cu fiul meu la controale oftalmologice și m-am bucurat de fiecare dată când am aflat că totul e în regulă. Dar la doi ani după începerea școlii, am primit vestea pe care nu ne-o doream. Iar după fiecare control la șase luni, ochelarii trebuiau schimbați, valorile dioptriilor erau din ce în ce mai mari, deja mă depășise din acest punct de vedere. O altă problemă o reprezenta faptul ca nu putea purta ochelari în timpul antrenamentelor și concursurilor la sportul practicat. Am încercat și varianta lentilelor de contact clasice, dar nu se descurca prea bine cu ele și aveam mari emoții cu respectarea condițiilor de igienă și pericolul accidentelor, așa că am renunțat. Mă consolam cu ideea că după ce va deveni adult va putea să se opereze, dar până atunci mai e cale lungă…

După ultimul control oftalmologic din aprilie 2015, am dorit să cerem o a doua opinie și am mers la dna doctor Alina Cantemir de la Clinica Optaprof. Dumneaei ne-a propus o alternativă de care nu mai auzisem până atunci, ortokeratologia, adică corectarea miopiei prin purtarea unor lentile speciale pe perioada nopții. După câteva zile de cercetat internetul și discuții intense în familie ne-am decis, mai ales în speranța stopării sau încetinirii progresiei miopiei. Fiul meu era extrem de hotărât, neașteptata perspectivă de a scăpa de ochelari îl entuziasmase. La început, l-am ajutat să-și pună și să-și scoată lentilele (nu a fost atât de ușor ca în filmulețele de prezentare de pe net), dar apoi a dorit să o facă singur și aceste gesturi au intrat firesc în rutina lui zilnică. Fiind ultima activitate seara înainte de culcare și prima după trezire dimineața, igiena este ușor de respectat, iar în timpul zilei nu are niciun fel de grijă, ca și cum miopia nici nu ar exista. La controalele periodice ne-am bucurat să aflăm că totul merge bine, iar astăzi am fost la verificarea de după un an.

Pentru prima oară, în tot acest timp, dioptriile nu au mai crescut!

 

Află mai multe informații despre lentilele de noapte de pe blogul Oftaprof!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *